Andi Nu demult eram cu totul alta persoana. Ok, poate nu “cu totul”, dar multe aspecte din viata mea s-au schimbat. Am fost crescuta intr-o familie a carei parinti s-au inteles si s-au respectat, nu am dus niciodata lipsa de nimic, asa ca am avut timp sa ma focusez pe propriile drame pe care eram nevoita sa mi le creez singura in capsorul meu, pentru ca drame reale de care sa ma agat nu aveam. Am dezvoltat astfel o personalitate dependenta. Am inceput prin a fi dependenta de ai mei, de confortul pe care mi-l dadeau, de bani si de posesiuni materiale. Apoi am inceput sa imi dezvolt alte dependente.
Tigari, in primul rand, pentru a demonstra ca si eu pot fi cool si teribilista si intr-o incercare disperata de a ma face acceptata in cercul celor mari in care fumau toti in afara de mine. Cafea, pentru ca una fara alta nu merge, iar ca si in cazul tigarilor, pornesti de la expresia “Doamne ce gust are”, pana cand ajungi sa fumezi un pachet pe zi si sa bei 3, 4 cafele. Alcoolul, pentru ca nu exista weekend fara, si pentru ca uneori se intampla sa mai tragem cate ceva si in saptamana. Da’ rar. Oricum, in weekend daca nu se lasa cu cazut sub masa nu era distractie, ce sa mai. Cu cat mai multe franturi de intamplari sterse din amintiri, cu atat mai bine. Cu cat mai multe tampenii savarsite intr-o noapte, cu atat mai plin jurnalul.
Dependenta nu era doar de lucruri, se concretiza si in obsesii pentru anumite persoane. Obsesii pe care mi le amplificam probabil singura in cap, concentrandu-ma pe detalii si aburind de suferinta de fiecare data cand se intampla ceva care sa ma priveasca in mod vag. Daca, Doamne fereste, subiectul in cauza eram chiar eu, ma simteam personajul principal al unui thriller si ma gandeam ca in curand ma apuc de droguri ca sa trec peste suferinta anterioara. Dar n-o faceam, pentru ca imi ramanea mereu o doza de seninatate cu care gandeam, si care isi dadea seama ca in spatele acestor scene se afla mai mult teatru decat realism.
Ajunsa la Bucuresti, am avut libertate de a-mi exercita toate dependentele in toate formele si expresiile. Tigari peste tigari si cate o bere zilnica, agatat de diverse persoane, plans dupa ai mei care nu mai imi dadeau de mancare. In acelasi timp incercam sa-mi construiesc viata si sa ma eliberez de toate astea cumva, pentru ca stiam ca asa nu o sa mai mearga mult timp.
Dintre toate dependentele astea, voiam sa vorbesc azi de una anume. Pentru ca ieri am ajuns intr-o Billa, pentru niste cumparaturi aleatorii. Si am vazut o tanti la casa, care printre multe altele, si-a cumparat o sticla de 2 litri de Coca Cola. Mi-am luat si eu o sticla de jumate, si am baut-o ca pe apa, exclamand sunete orgasmice in pauzele de respiro. Ah, ce dependenta am mai avut si de lichidul ala! Era Dumnezeu. Era o necesitate zilnica. La scoala, inca din 5-8, cand aveam bani imi cumparam o sticla de jumate de cola si o savuram cu toata fiinta mea. Oriunde ieseam, pana sa apara cafeaua, imi luam o cola la sfert si sorbeam din ea putin cate putin sa imi ajunga mai mult timp. Ai mei imi pseudo interziceau cola, cand aparea o sticla in casa era sarbatoare. Imi puneau putin in pahar si imi ziceau ca atat e portia pe ziua de azi.
In liceu mi-a crescut oarecum si ratia zilnica de bani, asa ca imi cumparam cola zilnic. Fie de la chiosc, fie in smart, nu conta, cola sa fie. Imi luam si acasa mult mai des, mai ales cand plecau ai mei. Atunci era cola peste tot. Cola cu tigari, cola dupa masa, cola primul lucru cand ma trezeam. Un deliciu. Dar era ok inca, pentru ca mai beam si apa sau alte lichide pe langa.
La Bucuresti s-a inrautatit totul. Mi-am dat seama ca nu mai imi tine nimeni evidenta cata Cola beau. Si cum apa de la robinet nu puteam bea pentru ca era daunatoare, imi era cam tot una daca dadeam 25 de mii pe o apa sau 40 de mii pe o Cola. Si beam aproape numa cola. Apa, daca nu mai aveam cola si muream de sete. Ce ma interesa pe mine ca iti manca stomacul pe dinauntru, ca avea kile de zahar si niciun beneficiu. Era BUUUUN! Si nu ma puteam abtine.
Pana cand m-am dus la un medic plina de umflaturi, alergii, bube, mancarimi. Si mi-a zis aia ca ce Dumnezeu fac cu corpul meu si ce dracu bag in mine? Ca mananc numa cacaturi si beau numa cacaturi si mai si fumez pe langa. Si that was it. Aproape acum un an, am renuntat la aproape toate dependentele. Si ala consider ca a fost momentul cand am inceput sa ma schimb, pentru ca am renuntat treptat si la dependente psihice. Ma rog, spun aproape pentru ca scriu blogul in timp ce beau cafeaua. And i will give that one up over my dead body :).