Andi Iarasi am ajuns pe marginea prapastiei. Trag adanc aer in piept si imi spun ca asta vreau sa fac. Sa sar. Dar o parte din mine tremura de teama intunericului de jos, iar cealalta tremura sub impulsul aproape incontrolabil de a sari. Punandu-ma in balanta, aceasta nu se inclina, ci asteapta muta sa imi aleg talerul pe care vreau sa ma asez… Acea teama crescanda se consolideaza ca un zid in fata mea, iar impulsul nu este suficient de puternic pentru a sparge zidul…
Zidul care imi contrazice toate legile nescrise, personajul antitetic eroului din basm..
Ma izbesc de un raspuns vehement din partea mea cand ma intreb daca intr-adevar voiam sa ajung aici… Nu. De ce nu ?De ce trebuie sa fiu in permanenta si in rolul zmeului, si in cel al eroului… ?
Ramane decizia de a astepta sa fiu impinsa… Si speranta ca nu voi regreta asta.