Andi „Iubesti mai intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebuie prezeneta ei zilnica. […] Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei.
Vrei succese ca sa ai surasul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nervoza. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma.”
Camil Petrescu mi se pare genial in cartea asta. Explica atat de impatimit niste trairi si ganduri de barbat gelos, razbunator, furtunos, iubitor, cate putin din toate. Personajul principal cauta in continuu adevarurile iubirii, despica firul in patru si analizeaza fiecare intamplare. Personajul povesteste din mintea lui, subiectiv, cum s-a simtit el si cum s-a intiparit totul in memoria sa.
Totul porneste de la orgoliul lui, de a fi iubit de cea mai frumoasa fata din universitate, dar treptat lcrurile se schimba, iar Ela isi face loc in inima lui. Lucrurile se schimba in mintea lui cand primeste o mostenire, iar Ela se intereseaza mai mult de aspectul exterior si incepe sa admire alti barbati bine imbracati.
Tot ce a cladit Stefan Ghiorghidiu in relatia lui de iubire se darama incet, incet, iar neincrederea in sotia se contureaza din ce in ce mai mult. El cauta indicii care sa ii arate ca Ela il inseala intr-adevar. Daca v-am facut putin curiosi cititi Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, asta daca nu a-ti citit-o deja. E bestiala!