Ce trebuie sa faci sa fii un parinte perfect?

Ce trebuie sa faci sa fii un parinte perfect? Unele voci ar spune “nu prea ai ce face”, pentru ca e aproape imposibil sa fii perfect, sa-ti iasa copilul atat de sublim incat sa nu prezinte niciun defect comportamental sau sa nu se preteze nici unui teribilism care sa il banalizeze si sa il arunce in mijlocul turmei. Cu totii am facut balarii si tampenii cand eram adolescenti, dar cred ca cel mai important e ceea ce se vede dupa ce am depasit etapa asta si ce fel de oameni ajungem. Adica produsul finit, cum ar veni.

Exista mai multe tipuri de parinti, care au modelat atatea suflete si minti ale cunoscutilor de varsta mea, incat am ajuns sa ma consider capabila sa ii impart pe categorii. Avem in primul rand, categoria parintilor “whatever”. Acesti parinti sunt genul ala de oameni carora le dau banii afara din casa, din afaceri curate sau nu neaparat. Mai mult inclin spre a doua varianta. Genul ala care nu au invatat foarte bine, care nu s-au prea stresat in scoala, dar nici in viata, dar care s-au descurcat in rest exceptional. Adica i-a dus capul sa faca niste dude extrem de beneficiare pentru toata lumea.

Asa, parintii astia isi rasfata copiii pana la sange si inapoi, le cumpara tot ce vor, niciodata nu ii lasa sa duca lipsa de nimic, probabil cum au dus ei in copilarie. Iar cand pretentiile copiilor incep sa depaseasca limitele bunului simt, nimeni nu are nicio problema cu asta. Cu astfel de adolescenti imi placea mie sa ma asociez cand eram in generala si la inceput de liceu, pentru ca voiam si eu sa gust din libertatea lor. Ziceam ca “dorm” la prietenele mele, si ramaneam in cluburi pana la 6 dimineata. Atunci ne intorceam acasa cu ochii cazuti si mirosind a distilerie, si parintii nu ziceau nimic, ne dojeneau cu un zambet, si ne trezeau cu Granini sa ne treaca mahmureala. Pana la urma, ma bucur ca ai mei nu erau chiar asa, pentru ca sunt convinsa ca n-as fi apreciat aceste scurte momente de libertate pe care mi le oferea asocierea cu personajele mai sus numite.

Urmatorul caz erau parintii total incoruptibili. Era groaznic. Una din cele mai bune prietene ale mele in liceu avea astfel de parinti. Nu o lasau sa faca NIMIC. Ii citeau jurnalele. O puneau sa fie acasa la ore incredibile. O pedepseau pentru cele mai mici mizilicuri. O tineau o luna in casa si nu ii mai dadeau niciun ban de nimic. O sunam si nu mi-o dadeau la telefon. Nu aveam voie sa merg la ea cand era taica’so acasa, pentru simplu motiv ca taica’so nu accepta ca fata lor sa aiba vreun prieten. Parca eram toti facaturile diavolului. Era ceva de neconceput.

Sa nu mai vorbi de vechile probleme: “daca te apuci de fumat te dau afara din casa”, “tre sa ramai virgina pan’ la casatorie ca altfel ajungi in iad”, “sa nu te prind vreodata ca bei alcool ca te bat de te indoi” e t c. Si uite asa, prietena mea cauta cu orice pret sa scape din ghearele parentale. Eu o ajutam cat puteam, inventand diferite motive sa o lase sa doarma la mine, pozam in fetita cuminte, olimpica, dedicata invataturii si a spiritelor religioase, ca sa aiba ai ei incredere in mine. Si cand tot teatrul era finalizat, ne pierdeam noptile in oras cu telefonul scos din furca, plecam la Timisoara fara sa stie ai nostri, fumam si beam si ne petreceam la partyuri la Ghioroc, dansam pe bar in Nefertiti si cine mai stie cate alte nebunii.

Si atunci exista genul ala pe care mie-mi place sa-l numesc aproape perfect. Niciodata n-o sa apuci in liceu sa faci toate tampeniile pe care ti le doresti. Cateodata te vei simti neindreptatit, cateodata plangi ca nu te lasa, ca nu-ti cumpara, ca nu-ti da. Dar pana la urma ajungi sa iti dai seama ca exista alte valori care conteaza in viata, in afara de cine sta cel mai mult in club si cine da pe gat cele mai multe shoturi de tequila. Pe de alta parte, nu te impiedica sa-ti traiesti adolescenta si sa fii fericit, asa ca te lasa sa iti indeplinesti si unele capricii, inchizand subtil ochii cand vii beat acasa si iti impartasesti durerile cu domnul closet, te intreaba intelegator daca ai fumat in tabara marturisindu-ti ca si ei s-au apucat devreme. Nu iti miros hainele cand vin acasa, nu te pun sa sufli, pleaca o data la 2 saptamani si te lasa singur sa te petreci in weekend, si nu te suna deloc.