Andi In primul rand, tin neaparat sa mentionez ca nu ma deranjeaza persoanele care cred in dumnezeu(cu d mic). Ceea ce intr-adevar ma deranjeaza este felul in care unele dintre aceste persoane se iau la harta pe tema religiei si calca pe capete ca sa-si demonstreze punctul de vedere. Majoritatea dau 2-3 argumente logice ca sa-si sustina ideea apoi continua sus si tare cu faptul ca nu am dreptate si cat de condamnabil este faptul acesta. Dar, deviez de la subiect.
Dupa parerea mea,orice divinitate, fie ca e ea Buddha, Allah, Krishna sau dumnezeu, are acelasi rol motivational care poate fi oricand inlocuit cu increderea in sine. Tocmai de asta oricine, credincios sau nu, in situatii extreme, cand nu mai are nicio urma de speranta si totul pare pierdut se refugiaza in bratele unei divinitati. Cumva, in subconstientul fiecaruia dintre noi zace aceasta esenta divina la care apelam ocazional sau frecvent, depinde de credinta fiecariua. Acea parte divina din fiecare poate avea orice forma si se poate numi oricum, dar in niciun caz nu cred ca are vre-o treaba cu biserica sau cu orice religie.
Dumnezeu este, pentru multi, un motiv de speranta, o instigare catre sentimente mai bune si dezvoltarea constiintei. Asta, bineinteles ca suna bine, dar mie mi se pare jalnic. Fiecare isi poate dezvolta aceste sentimente si fara a venera o zeitate, iar faptul ca au nevoie de o religie aberanta pentru asta mi se pare un semn clar de slabiciune. Jalnic mi se mai pare si faptul ca acea constiinta indusa de cretinism este, in modul cel mai frecvent, teama de o pedeapsa si atat (aici ma refer la cei care exagereaza cu credinta).
Despre datele istorice din biblie am mai scris candva demult, cautati in arhiva daca va intereseaza neaparat, oricum ideea spusa in mare era ca in afara de biblie, Iisus nu mai apare nicaieri, singurul despre care se mentioneaza ceva in alte documente fiind Ioan Botezatorul.
Crestinismul in sine, in ceea ce priveste referirile la Iisus si la dumnezeu, mi se pare total aberant. Un zeu mare, iubitor, stralucitor, nemarginit in bunatate care ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui, apoi noi l-am suparat (ceea ce ma duce la concluzia ca dumnezeu deseori tine discursuri in oglinda si se mai si supara din cand in cand, altfel nu vad cum am fi noi dupa chipul si asemanarea lui) si ne-a gonit, iar acum sta cu un bat in mana si ne contorizeaza fiecare greseala, iar cand o sa murim o sa primim bete pe spate de la el pentru fiecare greseala si dupa o sa ardem in Iad. Fiecare aspect al religiei are un “ecou”, care contrazice ideea initiala, iar in felul asta ia nastere marea aberatie numita crestinism.
Repet, nu am nimic cu persoanele care au credinta, cu toate ca asta indica o mare slabiciune, am ceva cu religia in sine, si cu faptul ca a fost folosita mult timp pentru a manipula oamenii, lucru care inca se mai intampla, din pacate.
Nu pot decat sa ii multumesc divinitatii mele interioare pentru faptul ca nu m-am nascut atunci cand biserica detinea o putere considerabila in stat, iar pe cei care se opuneau ii lua dracu, la figurat.
Pentru cei care se grabesc sa imi sara in cap: mi-am exprimat pur si simplu parerea si nu o impun nimanui, dar daca aveti de gand sa imi aruncati cu oua in cap in favoarea cretinismului n-o sa ma intereseze foarte tare.