Maria Vrem nu vrem, banii conduc lumea. In ziua de azi, pana si oxigenul costa, desi ne prefacem ca nu e asa. Costa sa traim, costa sa ne mentinem in viata, mai exact. Costa pentru ca trebuie sa avem o locuinta deasupra capului, apa potabila, resurse de hrana, iar apoi, dupa ce toate aceste minime cerinte sunt satisfacute, apar celelalte. Este in natura umana sa nu te multumesti niciodata cu ce ai, asa ca nivelul cererii unui om este nesfarsit si nelimitat de oricata abundenta ar putea avea.
Asa ca mereu vom avea nevoie de mai multe lucruri, obiecte, mereu vom cauta compensarea unor lucruri imateriale in cele materiale, pe care le vom achita cu monezi, hartii, carduri, vom plati facturi, vom deconta chitante, ne vom murdari mainile cu bancnote si fise, si vom multumi lui Dumnezeu ca e vinerea de salariu.
Salariul asta, care niciodata nu e destul de mare. Pe vremea alor mei nu era asa. Cresteai putin, pana la un moment dat, dar apoi gata. Mama castiga aceeasi bani de nici ea nu mai stie cand. Si ii ajung, si nu simte nevoia sa ceara mai mult. Pentru ca nu i-a fost inoculat faptul ca mereu trebuie sa ai mai multi si mai mult. Desi si-ar dori, evident, dar banuiesc ca incearca asta prin alte metode, nu neaparat financiare.
Generatia noastra a aflat ca se poate. Are ambitii greu de oprit. Noi stim ca intram in campul muncii pe un salariu de entry-level, dupa care ne masuram atent fiecare performanta, ne notam fiecare progres, ne alcatuim un portofoliu, suntem pregatiti chiar sa schimbam locuri de munca si ne construim cariera pe baza urmatoarei evaluari, traind pentru momentul cand va avea loc aia. De ce? Pentru cateva milioane in plus. Pentru ca cu fiecare evaluare, vine sansa de crestere a monetarului. E un procedeu care tine angajatii in priza si ii motiveaza si de asemenea ii face productivi.
Doar ca noi nu mai stim cand sa ne oprim. Pe langa ca incepem sa muncim de foarte devreme, dupa replica “pana ajung la 30 de ani vreau sa am aia si aia, sa fiu mare shmeneger, sa am 13 vile si 14 masini”, dupa principiul cresterii exponentiale, dupa doar niste calcule simple care ne sugereaza noua ca daca ne miscam asa si asa, in cativa ani ajungem acolo si o sa avem aia, si dupa niste zvonuri sau niste exemple de altii care au reusit. Asa ca toti vrem sa fim patroni, sa avem firme, sa fim directori, sa conducem lumea. Incepem devreme si ne miscam repede. Nu prea avem rabdare si ni se pare ca totul ni se cuvine.
Unde trebuie pus punctul in toata aceasta fraza interminabila a carierei? De unde stim cand ne-am atins potentialul maxim si de unde stim ca am ajuns la fundatura drumului, care nu ne mai lasa sa avansam? Si in acelasi timp, ce suntem in stare sa sacrificam pentru scopurile astea?
Ma las furata in ultimul timp de niste sume exorbitante pe care mi le arunca unii si altii. “Hai sa lucrezi la noi pe un post de marketing ca ei X euro in mana!” Eu casc ochii mari si zic “pe bune, X, in mana?!?!” si pentru cateva momente ma chiar gandesc sa las ce fac acuma si sa ma duc. Chiar daca probabil nu e la fel de entertaining, deloc creativ si poate mai putin ofertant din punct de vedere al avansarii in cariera, suma care face bling bling in fata ochilor mei ma orbeste pentru cateva clipe si incearca sa ma impinga de la spate. Ma opresc din psihoza, imi dau seama ca daca stau cuminte si fac ce imi place, in maxim 2 ani o sa am sansa sa iau tot atata, si probabil cu mintea mai impacata si cu mult mai putin stres. Sau poate nu.
Altcineva imi spune ca o fata care lucreaza PR la un casino castiga o alta suma exorbitanta. Doar 4 nopti pe saptamana si alternativ o vineri sau sambata, trebuie sa porti conversatie cu clientii si teoretic cam atat. Suma aia de care va zic e cam de 12 ori cat salariul meu actual. Credeti-ma ca imi venea sa cad pe jos si sa fug la cazino. Ca sunt sute de cazinouri in Bucuresti, si daca sunt atatea inseamna ca le si merge bine treaba. Dar trebuie gandit putin si in avans. Si apoi ce fac? Unde avansez? Unde ma duc eu cu experienta aia? Ma fac proprietara de cazino? Nu cred, nici nu imi doresc asa ceva.
Sume dinastea sunt peste tot, in mai multe domenii. Mai putin pentru oameni cu experienta putina, ca si mine, si de aceea cand apare cate un job dinasta pe undeva primul impuls este de a scoate limba si de a zabali. Eu trebuie sa ma mentin pe linia de plutire si sa imi amintesc ca lucrez pentru ca asa vreau, nu pentru ca mor de foame.
Voi cum mai faceti mult bani in ziua de azi?