Maria Maine vine sefu! Iupiiii… ati mai vazut asa ceva? Ma gandesc ca nu. Dar eu ma prea plictisesc asa. Nu se mai poate. Mi se scurg 8, 9 ore din viata la biroul asta si nici macar nu fac ceva constructiv. Ce faci cand n-ai de lucru? Spuneti-mi si mie ca incep sa imi smulg fire de par din cap de plictiseala.
Ieri am auzit o reclama la radio care mi s-a parut foarte tare. Era ca si cand te-ai juca un joc pe calculator, doar ca personajul principal se confrunta cu niste probe putin atipice, de genul “level 2, evaluarea anuala” sau “felicitari, ati fost promovat” si dinastea. Reclama era la un site de joculete flash, pentru cei care se plictisesc la serviciu.
Sa va povetesc o zi dinasta fara conducere.
Ma trezesc mai tarziu, ca doar nu ma verifica nimeni la ce ora vin. Da, ok, avem amprentoare la usa, dar daca esti smeker poti sa intri cu cineva si atunci nu se inregistreaza la ce ora ai venit. Chestia asta se aplica si cand merg colegii mei in turme la fumat, se amprenteaza unu ingur si ies 20. Cand intra inapoi, se amprenteaza altu, si tot asa, se face un haos de nu mai are sistemul asta nicio relevanta. Ajung deci in jur de 9.45, cu un sandwich si o cafea de la snack attack. Damn those bastards, si-au deschis sediu fix aici langa noi, si nu ma pot abtine sa nu imi iau cate un sandwich, chiar daca sunt scumpe ca dracu. I mean, 8 lei un sandwich? Da ce ai pus in el? Icre de manciuria? Pate de fois gras? Sau mi l-ai poleit cu aur pe margini? Anyway, desi stiu toate teoriile astea, tot imi iau.
Ajung la serviciu, nimeni. Doar eu si pustietatea. Imi citesc singurul mail, acela care vine in fiecare zi. Cand am doua e deja frenezie, actiune, activitate, doar doar imi cere si mie cineva ceva. Apoi imi scriu blogul. Incet, cu timp, ca nu ma grabeste nimeni. Cand sunt sefii aici bag viteza ca n-am vreme de pierdut. Apoi il public, il mai recitesc. Citesc alte bloguri. Vorbesc pe meebo. Ca mess n-avem. Vorbesc cu oricine despre orice, numa ca sa ma mai tina de vorba.
Pe la 11.30 deja ma plictisesc ingrozitor. Am epuizat toate siteurile, am vazut tot ce a mai aparut nou, etc. Ii urasc pe aia care au treaba, pentru simplul fapt ca eu n-am si nu vor sa-mi dea si mie. Incep sa ma agit in legatura cu masa de pranz… unde mergem, ce facem, orice doar sa iesim de aici. Pe la 12, alti coworkeri pe aceeasi frecventa cu mine, ma scot la masa. Acu vreo 2 zile am fost la Baneasa. Dupa masa am mai tras si o shopuiala de vitrine (eu. ei si-au chiar luat ceva). Au bagat noile colectii la Baneasa :drooling:. Ajungem inapoi pe la 14.30, cu putin noroc la 15.00. Pauza de masa X 3. Nu le spunem la aia din celelalte departamente ca noi nu avem ce lucra, ca oricum ei au joburi mai putin placute…
Pana la 16.00 se sta afara la tigara. Ma duc si eu, ce sa fac? Si stau acolo si aproape adorm cu capul rezemat de un zid in timp ce ascult in surdina povesti care nu ma intereseaza. Apoi ma intorc la birou si incep iarasi researchul cu ochii care ma ustura in speranta ca mai gasesc ceva care sa ma tina ocupata cat mai mult timp. Colegii de birou se joaca cu o capsuna plina de gel care se lipeste de perete daca o arunci cu forta. In curand, sunt toti adunati in jurul peretelui si arunca cu randul, rad si se distreaza. E clar, activitate intelectuala de ora 16.30.
Revoltata, ma revolt. “Chiar nu am un superior care sa ma lase sa plec mai repede? Nu mai pooooottt…”. Pana la urma s-a gasit unul. “Vreau sa plec la 17!” “Da nu ai nimic de facut?” “NU!” “Pai… bine, daca… chiaaar nu ai nimic de facut…”. Ii arat colegii care arunca in perete cu capsuna si ii spun “Pot sa arunc si eu cu mura aia de perete daca vrei, altceva nu am de facut…”. L-am convins.
Ultima jumatate de ora e cea mai grea. De ce nu am zis 16.30? M-am tampit la cap. La 17 plec in fuga, cu amprenta altcuiva, ca e cam devreme. Mai astazi si gata. Maine vine sefu. Ieeeeeeeeeee 🙂