Andi Am scris Art cu capital A pentru ca nu ma refer la vreo arta anume, si nici nu incercam sa atribui publicitatii vreun rang pe care nu-l are. Ma refeream la relatia art-copy, care incepe sa semene tot mai mult cu o relatie de casatorie. Sau macar de cuplu. E asa. Sa va zic.
Relatia art-copy se aseamana unor aranjamente medievale, cand fetele erau petite baietilor, li se prezentau zestrele, se cunosteau, se placeau sau nu, se luau oricum si incercau sa make it work. Apoi aparea un copil, doi, trei, mai inteligenti sau nu, in functie de natura parintilor. Copiii puteau sa faca parte din plebe sau chiar sa fie premianti, iar un copil premiant creste satisfactia oricarui parinte.
Cam asa e si la noi. Angajatului i se aduce un nou coleg. In interviul de angajare, parintele – in acest caz managerul direct al angajatului – povesteste despre calitatile viitorului coleg, si face profilul intervievatului in functie de compatibilitatea cu angajatul respectiv. Personalitatile lor trebuie sa se completeze reciproc. Nu este de dorit ca intr-o relatie copy-art sa activeze doi lideri caposi, doi timizi plangaciosi, de fapt nu este de dorit sa fie 2 x nimic. Se vor bate cap in cap si nu va iesi nimic productiv de acolo.
Dupa ce intervievatul devine angajat, urmeaza o perioada de tatonare. Artul si copyul sunt pusi in aceeasi banca, la birouri alaturate, cum ar veni, si li se da un proiect pilot ca sa se observe evolutia. Apoi ei isi iau o sala, se intalnesc, discuta, isi observa unul altuia metodele de lucru, intervin din cand in cand cu amintiri din copilarie si glumite stanjenite care sa detensioneze atmosfera. Proiectul pilot e un fel de prima intalnire, in care amandoi sunt rezervati si timizi si nu stiu exact la ce sa se astepte.