Deci, azi noapte la 12 sforaiam la greu. Reusisem sa mai castig o ora de somn, nu stiu cum, adormisem la 11. Dar somnul mi-a fost intrerupt de clinchetul suav, sau mai degraba vibratiunile telefonului meu aprig. L-am ridicat, n-am vazut exact bine cine suna. La dracu, dormeam atat de bine.
Era vechiu-mi prieten Cos. Care avea el pe creier o poveste pe care tinea neaparat sa mi-o impartaseasca. Doar ca eu prima parte am pierdut-o pentru ca eram prea preocupata sa ma dezmeticesc din slumber. L-am vazut pe ub ca se fastaceste langa mine, ma gandeam ca l-am trezit si in acelasi timp i-am insuflat niste atacuri de gelozie, cum ca cine naiba ma suna la ora asta? In fine. Ca sa diminuez, m-am dus la baie.
Si a inceput dragul de Cos cu o rememorare a unor amintiri, ca am scris eu in blog acum cateva zile despre ceva melodie pe care o ascultam noi in liceu, si ce tare era, si mai tii minte cand ca cum? Si fix cand citeam aia pe blog ascultam melodia in acelasi timp, care-s sansele sa se intample asta?
Vad ca foarte multa lume e nostalgica. Eu oricum sunt capetenia nostalgiilor. Daca vrei sa iti amintesti ceva, vino la mine. Pentru ca am o memorie extraumana. Imi amintesc tot. De la cu ce era imbracat cutare in clasa a 8a cand am avut discutia respectiva, pana la toate detaliile discutiei.
De la data in care am fost in cutare loc, pana la niste numere de telefon pe care nu pot sa le uit desi persoanele respective si-au schimbat demult numarul. Am o memorie care functioneaza selectiv, pentru ca retin doar ce vreau sa retin. S-au intamplat in tineretea mea niste chestii care mi se pareau mie la momentul respectiv foarte interesante, si de atunci nu mai pot sa le uit. Probabil si din cauza faptului ca le-am notat in TZ jurnale si asa mai departe. Oh man, memories are fun.
Doamne, cum eram. Cos facea parte din gasca aia in care “trebuia sa fii”. Cel putin asa mi se parea cand eram mica. Probabil ca toti dintre noi am avut niste oameni dinaia la care te uitai in sus, care aveau un cerc in care voiai sa fii.
Iar eu am avut tendinta mereu sa fac chestiile inaintea timpului lor. Adica daca altii se apucau de fumat printr-a 11a, eu m-am apucat la sfarsitu lu a 7a. Daca altii au vazut prima oara o discoteca in vara din a 10a, eu am vazut-o tot intr-a 7a. Si tot asa.
Pentru ca mi-am batut parintii la cap sa ma lase, pentru ca am descoperit diferite solutii in care sa plec de acasa si sa imi petrec timpul pe strand, pentru ca m-am descurcat. Si am fost oarecum adoptata de gasca asta care ma privea ca un fel de oita stresanta care aparea de fiecare data cand se intampla ceva interesant.
Vremurile s-au schimbat si iata-ne. Unii pe la birouri, facand bani, altii studiind medicine din greu, parca lucrurile au ajuns oarecum la un echilibru desi diferenta de varsta a ramas. Acum daca imi amintesc vremurile alea, parca nu-mi vine sa cred cata diferenta de comportament era, si ce eram in stare sa fac ca sa fiu acceptata, sa ma bage lumea in seama, si asa mai departe.
Erau vremuri cand nu puteam vorbi cu copiii aia de la egal la egal, pentru ca mi se pareau oarecum superiori. Iar acum, cand a intervenit atata lejeritate, si cand relatiile pastrate sunt deja consolidate, nu putem decat sa radem cand ne amintim cat de copii eram. Cu totii. Si cat suflet puneam in toate prostiile.
M-am intors in pat si i-am trimis mesaj lui Cos ca vorbim astazi, pentru ca ma omoara ub ca vorbesc cu barbati noaptea la telefon. Oare ce ar intelege el din povestile mele intortocheate, cu nopti pierdute si cuplaraie fara cap, cu tot felu de actiuni impulsive, fugit de acasa, dormit la cutare pseudo-necunoscut.
Toate la o varsta cam frageda. Ah, abia astept sa stau sa imi amintesc. Cand aveti chef, ma gasiti pe net, probabil oarecum ocupata, dar mereu cu cate o amintire in carca.
O fi nesanatos sa traiesti in trecut? Probabil. Dar cand ai doua vieti de care trebuie sa te ocupi, la 600 de km distanta una de alta, mai trebuie sa-ti gasesti timp sa te dedici si vietii de la distanta. 🙂 Acest post probabil ca l-am inteles doar eu.