o oglinjoara pentru fiecare persoana intalnita si cate una pentru sine. Mult timp nu m-au interesat decat propriile mele oglinjoare si felul sumar in care se reflectau persoanele carora le corespundeau in ele. Apoi am inceput sa le iau si sa le desenez dupa cum ma taia capul. Unora le lungeam nasul, altora le desenam mustati si urechi de magar, uneori chiar spargeam de tot oglinjoarele si apoi le recompuneam astfel incat sa iasa ceva cat mai hidos. Dupa ce vacarmul era complet si indesctructibil in cazul unora, aruncam de tot oglinjoarele si o luam de la zero, le inlocuiam complet.
Oglinda corespunzatoare mie era, bineinteles, cea mai stralucitoare, cea mai frumoasa si cea mai desavarsita si se remarca intre celelalte. Nu m-a interesat niciodata cum arat in oglinjoarele celorlalti. Nu ma ajuta cu nimic, nu capatam nimic in plus de pe urma lor si nici nu ma ajutau sa progresez in vreun fel. Pana cand, intr-o zi, o persoana cae aveam impresia ca imi este draga, a scos ceva mototolit din buzunar. A despachetat cu grija si mi-a spus ca aceea este oglinjoara mea. Prima reactie fireasca a fost sa rad. Hohotele mi s-au oprit undeva in piept si au fost brusc inabusite.
Apoi am analizat cu atentie ceea ce voia sa fie oglinjoara: o hartie mototolita si vai de ea, cu mazgaleli si diverse lucruri desenate in spatele carora se ascundea un chip. Al meu. O multime de lucruri au inceput sa mi se invarta in cap in acel moment. Am realizat ca si eu faceam fix acelasi lucru, ca reuseam prea greu sa apreciez ceva la cineva si ca mereu analizam partea proasta, ajungand la partea buna abia dupa ce o terminam de aprofundat pe cea dintai. Am realizat ca nu toti sunt ca mine si ca unora chiar le pasa si traiesc pe baza acestor oglinjoare…
Apoi hohotul a inceput sa urce si sa izbucneasca violent, facand ca oglinjoara mea din mana acelei persoane sa zboare si sa cada intr-o balta. Cu totii avem oglinjoarele noastre, iar cele care reflecta realitatea sunt mult mai putine decat cele mazgalite aiurea. Depinde de noi sa stim in care oglinjoare sa ne uitam, dupa care sa ne ghidam pentru a nu ne ataca degeaba, si in special sa intelegem ca, atat timp cat propria noastra oglinjoara arata ceva frumos, nu are rost sa ne uitam in cele mazgalite.