Sa va zic. Cam in toate domeniile de activitate, lucrurile stau aproximativ la fel: intr-o zi ai de lucru de iti vine sa-ti tai pleata, in alta zi te dai cu capu de masa de plictiseala. Uneori la gara nimeni nu cumpara bilete, deci si prietenele mele functionarele dorm cu capul pe masa. Alteori nu se intampla nimic, deci reporterii nu au ce stiri sa transmita, iar, uneori, clientii nu au chef de nimic si nu avem ce proiecte sa le facem. In lucrul pe proiecte aceasta treaba este mai accentuata decat in alte domenii.
Ce sa facem cu plictiseala asta? Asta e de fapt cea mai importanta intrebare aici. Cand ai de lucru, te rogi in genunchi “Doamne, fa te rog sa nu am nimic de facut maine si sa ma plictisesc ingrozitor”. Si a doua zi, se intampla asa. Se intampla si nimeni nu stie sa imbratiseze plictiseala. Pentru ca, adevaru-i ca, plictiseala este distractiva doar vreo 2 ore. Apoi devine enervanta. Nici cum nu e bine, ca asa-i omu.
La noi in firma nu se prea agreeaza plictisitu asta in masa. Cand nu ai nimic de facut, legea firmei si obiectivele dicteaza ca trebuie sa fii “proactiv”. Aici am auzit acest cuvant pentru prima oara. Nici macar nu stiam ce inseamna. Ma rugam doar sa nu aiba legatura cu activitatea fizica, pentru ca este un subiect tare neplacut pentru mine. Nu. Avea legatura cu activitatea mintii. Adica sa gandim noi, de unii singuri, fara sa ne ceara nimeni. Sa luam clientii si sa ne gandim la idei pentru ei.
Reactia fireasca, sau poate nu tocmai, a mea si a tuturor, cand auzim de proactivitatea asta este :”Oooh… COME oooon…”. Si nu-i arde nimanui de gandit. Pe bune. Cand nu exista proiecte, mintea se pune pe “stand by” si cam tot ce putem sa procesam sunt niste filmulete pe youtube si eventual niste jocuri stupide gen “da click aici si apoi dublu click acolo, you win”. Proactivitatea ni se pare una din cele mai grele taskuri, desi ar trebui sa fie mult mai placuta decat sa lucrez pe un client fix, cu un mesaj fix, cu un buget fix. La gandirea din proprie initiativa poti sa lucrezi cu cine vrei, ce idei vrei tu, nu te restrictioneaza nimeni. Si totusi, constituie un atat de mare efort, incat abia daca scoatem vreo 3 idei proactive pe luna, si asta daca ne trimite sefa vreo 5 mailuri in care ne impune sa facem asta.
Si stau si ma gandesc, de ce? De ce ne e asa greu sa gandim din proprie initiativa? Cred ca este o trasatura care ne este inoculata din timpul scolii inca. Pentru ca acolo, toate lucrurile se fac la comanda. In timpul orei, cand profesorul vorbeste balarii, te uiti pe pereti, pe geam, vorbesti cu colegul in biletele. Acasa, daca nu ai a doua zi un mega test, nici prin cap nu-ti trece sa te uiti de buna voie peste materie, sa te pregatesti de unul singur pentru lectie. Evident, exista unele exceptii, si bravo lor, am avut tot timpul toata stima pentru ei. Dar sa ne intoarcem la marea masa. Temele au devenit de mult redundante, asta in cazul in care nu te ameninta profesorul de 10 ori ca te verifica a doua zi. Cand auzeam la matematica expresia “tema facultativa”, ne pufnea pe toti rasul si lasam pixurile jos instantaneu, adica nici nu ne mai osteneam sa o notam.
Problema merge mai departe de bancile scolii, ci se aplica si in alte situatii. Cel putin in cazul meu. Trebuie sa imi repeti un lucru de un zilion de ori, pana imi intra in reflex si il fac de buna voie. Am sa dau niste exemple stupide ca nu imi vin altele… de genul: acasa nu inchideam niciodata usa dupa mine. Cred ca vreo 3 ani am avut scandal pe tema asta. Mi-am pus pana si un post-it pe usa, pe care scria “inchide-ma!!”. Pana la urma mi-a intrat in reflex iar acum daca nu inchide cineva usa fac cu nervii. Nu suport sa vad usi deschise. Am o psihoza a usilor. Nu pot sa stau intr-o camera daca e usa deschisa, si alte cele.
La fel si la scoala de soferi. Cand parchez, aud mereu aceleasi lucruri: “Ce trebuie sa faci acuma?” atunci opresc motorul. “inca ceva” atunci opresc luminile. “si mai ce?” si atunci trag si frana de mana”. “greeeu merge…”. Va merge si asta o data si o data. Si n-o sa mai suport sa las frana de mana netrasa, parca vad. Pana una alta, sa nu uit sa imi dau jos centura inainte sa incerc sa cobor. Am terminat si cu orele de condus, in alte ordine de idei.
Sa ne intoarcem deci la birou. Ieri m-am plictisit 8 ore in sir. As fi putut sa gandesc 8 ore constant. But why? Why would anyone ever submit their brains to this kind of intelectual torture? Speram ca azi mi se invart si mie rotitele mai bine.
Nice day!