Andi Avem zilele astea un proiect pentru copii, unde a trebuit eu sa ma gandesc la niste premii. Ce am putea sa le dam. Si pana la urma mi-a venit ideea geniala sa le dam un Beagle. Un pui de Beagle. Beagle baby. Asta daca il vor, bineinteles, daca nu, pot sa ia banii pe el si sa plece acasa. Ma rog, e in faza de propunere proiectul. Ideea e ca a trebuit sa caut poze cu pui de beagle si mi s-a redeschis sufletul pentru aceste animale.
I miss having a dog! Acuma serios. De cand eram mica am inceput sa-i stresez pe ai mei ca imi doresc un animal. As fi acceptat orice surogat, dar bineinteles ca eu voiam un catel. Ai mei o tot dadeau inainte ca nuuu, ca stai, ca sunt prea mica si nu am destul simt al responsabilitatii sa ma descurc cu un catel. Ca spatiu aveam berechet si daca au economisit ai mei alegand sa nu faca doi copii, puteau investi macar intr-un caine.
Dar n-a fost chip. M-am multumit cativa ani cu o pisica maidaneza, niste pesti, un hamster, o ratusca, un pui de ied si niste iepuri. Nu toate deodata. Cumva, toate animalele comestibile ajungeau supa sau friptura, asa ca nu era combinatie. Deja nu mai suportam, voiam caine!
Si am insistat cu plansete si scancete pana am primit-o in final pe Mandy. Care, v-am mai spus, era cea mai desteapta catela. Si cea mai iubitoare si mai umana si mai desteapta. Stiu ca probabil asa spune toata lumea despre cainele lor, dar la mine chiar asa era.