A venit luna decembrie. Da, stiu, a venit deja de 12 zile, dar pana acum tot incercam sa imi fac curaj sa intru cu adevarat in ea. Pentru ca luna decembrie nu inseamna doar fun and games. Nu e doar cadouri, luminite si floricele, bradut, mos si rasete. Oh no. E o groaza de umblatura prin magazine, printre oameni, o groaza de planuiala, o groaza de stres. Toata lumea se gandeste ce facem, unde mergem, ce cumparam, liste peste liste si asa mai departe.
Pe langa stresul asta care dupa un timp si cu autosugestia potrivita ajunge sa devina oarecum placut… o placere sadica ce face parte din farmecul sarbatorilor, mai exista alta amenintare care mijeste de dupa colturi. Amenintarea se numeste luna ianuarie.
Daca decembrie e cum e, mai ai un zambet, un cadou, niste bani de cheltuit, ceva, ianuarie e total antagonic. Se prevede o luna neagra si sumbra, in care o sa murim de foame. Pe langa faptul ca ne cheltuim salariile in avans ca sa luam cadoul la toata hoarda de parinti, prieteni, iubit(i), mai suntem si fata in fata cu criza financiara. Viata va fi foarte dura in ianuarie, iar acum in decembrie inca ne imbatam cu apa rece si avansam cu ochii inchisi spre teroarea ce va fi in ianuarie.
Daca toata astea nu sunt de ajuns, mai exista pentru mine si calvarul de a fi studenta. M-am trezit fata in fata cu un proiect, primul in care m-am bagat de cand a inceput anul, si dupa ce am scris aproximativ 10 pagini despre managementul institutiilor care se ocupa cu producerea si implementarea recoltei de energie solara, mi s-a atras atentia ca am uitat sa fac analiza SWOT si un rezumat pentru prezentarea powerpoint. Plus de asta, trebuie sa ma prezint marti la 12 la facultate sa sustin prezentarea. Ah, profesori, sustinere, alte alea… parca am si uitat ca mai exista si astea.
Asta nu e decat un mic preview, pentru ca in ianuarie incepe magica sesiune. Asta nu inseamna ca in 5 ianuarie nu am de sustinut examenul pentru permisul de conducere si in 12 orasul. Si cu toate astea, in 15 ianuarie am primul examen.
Asta e prima oara cand le insir asa, si efectiv mi se face rau. Nu vreau sa stiu cum va fi luna ianuarie. Fara bani, nopti nedormite, mancat prost, invatat mult, luat examene cu 5 si jubilat, picat, restante, rugat parinti sa ma lase sa lucrez ca o sa recuperez eu cumva, scos par din cap…. sa speram ca trecem peste.
The end pentru azi, ca tre sa ma apuc de lucru.